:: Istoric

Constanta - scurt istoric*

Constanţa a fost fondat în urma colonizării greceşti a Pontului Euxin de către colonişti milezieni în secolele VII-V î. Ch, sub numele de Tomis: tăietura în greacă. O legendă afirmă că Iason şi argonauţii săi ar fi poposit aici dupa ce furaseră “Lâna de Aur”, urmăriţi de flota regelui Colhidei, Aetos, şi ar fi tăiat bucăţi pe fiul acestuia, până atunci ţinut ostatec la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute şi adune bucăţile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauţilor timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor. Dar arheologii socotesc mai verosimil ca tăietura (din linia ţărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, azi submers, în faţa Cazinoului.

Milezienii au găsit pe aceste locuri o aşezare getică, noul oraş ajungând la nivelul unui “polis” de abia în secolul IV-III î. Ch. Port folosit de greci pentru comerţul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciţi şi celţi), Tomis înfloreşte urbanistic din secolul III î. Ch. Fiindcă nivelul mărilor s-a ridicat cu aproximativ 2 m în două mii de ani, o parte din fostul oraş antic este astazi acoperită de apele mării, în dreptul Cazinoului. Începând cu secolul I î. Ch., Tomisul intră în vizorul romanilor, care devin stăpânii acestor meleaguri din sec I d. Ch.

În acest timp, mai precis între anii 8-17 d.Hr şi-a găsit exilul poetul roman Ovidiu (Publius Ovidius Naso) care şi-a petrecut aici ultimii opt ani din viaţă. Oraşul rezistă vremurilor tulburi din secolele III-IV d.Hr., secole presărate de numeroase invazii gotice, scitice şi hunice, şi devine reşedinţa provinciei Sciţiei mici (Scythia Minor).

Rădăcini culturale

Tomisul epocii romano-bizantine este un important centru religios creştin, creştinism cu origine apostolică datorat sfântului apostol Andrei. În această perioadă, confruntată cu numeroase invazii barbare, (hunii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, tătarii şi turcii), portul Tomis este numit în izvoarele bizantine şi italiene Constantia, denumire dată de Constantin cel Mare (274-337) în onoarea surorii sale Constantia, în timp ce în izvoarele istoriografice turcice timpurii aşezarea e numită “Ak-Kermend” iar în cele slave “Bessigrad” (”cetatea pecenegilor”). După ce în secolele X-XIII a fost un important port, mai ales sub influenţa genovezilor, care construiesc aici un Far Genovez, din sec. XV până la sfârşitul sec. XIX (1877) , Constanţa intră în componenţa Imperiului Otoman, în cadrul căruia populaţia scade iar aşezarea devine un sat de pescari greci şi turci, simplă escală între gurile Dunării şi Istanbul în caz de furtună, cu câţiva negustori armeni.

Prin Tratatul preliminar de la San Stefano (19 februarie/3 martie 1878), încheiat în urma războiului româno-ruso-turc din anul 1877, Rusia a cerut Turciei, împotriva voinţei marilor puteri europene şi a României, ca, pentru despăgubirile de război care se cifrau la 410 milioane ruble, să i se cedeze şi sandjacul Tulcei (districtele Chilia, Sulina, Mahmudia, Isaccea, Tulcea, Măcin, Babadag, Hârşova, Constanţa şi Medgidia), insulele Deltei Dunării, precum şi Insula Şerpilor. Ulterior Rusia îşi exprimă dorinţa de a le schimba cu România pe partea din Basarabia (judeţele Cahul şi Izmail), mărginită la sud prin talvegul Chiliei până la gura de vărsare a braţului Stambul (art. 19, alin. a-d, a).

Tratatul de la Berlin din 13 iulie 1878 a confirmat retrocedarea către Rusia a sudului Basarabiei (cele două judeţe parte din Principatul Moldovei în anul 1856), mărginit la vest de talvegul Prutului, la sud de talvegul braţului Chilia şi de vărsarea braţului Stambul. Prin art. 45, sudul Dobrogei la est de Silistra până la Yilanlîk, la sud de Mangalia, erau reunite României (frontiera actuală). De asemenea, la art. 46 se preciza că “Atât insulele formând Delta Dunării, cât şi Insula Şerpilor şi sandjacul Tulcei sunt adăugate României” (art. 45 si 46, Anexa 1).

Dezvoltarea economiei

În urma Războiului de independenţă din 1877-1878, la Congresul de la Berlin, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a revenit României. Prin aceasta a început dezvoltarea urbanistică a Constanţei şi a Dobrogei în general. Totodată au fost luate măsuri de românizare a provinciei, locuită la acea vreme în majoritate de turci şi de tătari. După construirea Podului de la Cernavodă între 1890-1895, de către Anghel Saligny, s-au pus bazele Serviciul Maritm Român şi s-au deschis linii maritime către Istanbul. Portul se dezvoltă între 1895-1909, Serviciul maritim Român având linii către Constantinopol, Pireu, sau chiar Rotterdam. După perioada nefastă a Primului Război Mondial, Constanţa prin portul său devine cea mai mare concentrare de forţă de muncă, 70% din traficul maritim tranzitând portul. În 1910 populaţia era de 12.725, din care doar jumătate erau români, în oraş trăind în continuare importante comunităţi de turci, armeni, evrei, bulgari şi greci. La ultimul recensământ, în Constanţa locuiau peste 310.000 de persoane, majoritatea fiind români. Minorităţi importante sunt turcii, tătarii, armenii şi grecii.

== sursa: Wikipedia ==