Procesul hackerului SirVic, amânat pentru septembrie
Procesul arădeanului Victor Faur, acuzat că a pătruns ilegal în sistemele informatice ale unor instituţii din SUA a fost amânat până în luna septembrie.
La termenul de joi, judecătorul a anunţat că au fost depuse documentele cerute celor de la NASA, US Navy
(Marina Americană) şi US Department of Energy (Departamentul American al Energiei), care să justifice despăgubirile cerute, însă acestea sunt în limba engleză şi urmează să fie traduse în limba română, de un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei. În aceste condiţii, procesul se va relua în data de 4 septembrie.
Victor Faur este acuzat că în perioada noiembrie 2005 - septembrie 2006 a accesat fără drept sistemele informatice aparţinând NASA, US Navy (Marina Americană) şi US Department of Energy (Departamentul American al Energiei), utilizând numele şi parolele aparţinând utilizatorilor autorizaţi.
Autorităţile americane au desfăşurat o anchetă timp de un an şi au stabilit că intruziunile informatice şi pierderile de date ştiinţifice consecutive au cauzat NASA pagube de peste 1,5 milioane de dolari, în timp ce US Navy şi Departamentul Energiei au suferit pierderi de peste 100.000 de dolari.

















Leave a Reply