Mai multi politisti in statiunile de pe litoralul romanesc in vara 2008
Pentru a creste gradul de siguranta al turistilor ce vor alege sa-si petreaca vacanta pe litoralul românesc,
incepând de vineri, 20 iunie, politistilor din cadrul IPJ Constanta li s-au alaturat colegi din toata tara. Prezentarea masurilor si a efectivelor ce vor fi angrenate în aceasta vara pentru prevenirea si combaterea faptelor antisociale savârsite în statiunile de pe litoralul Marii Negre a avut loc în prezenta adjunctului Inspectorului General al Politiei Române, comisar-sef de politie Gheorghi Plai.
La manifestarile prilejuite de deschiderea sezonului estival 2008, au participat lucratori din cadrul Detasamentului pentru Interventii si Actiuni Speciale, Serviciului Politiei Rutiere si Serviciului Politiei de Ordine Publica.
Politistii detasati pe litoral au fost instruiti cu privire la modul de actiune pentru prevenirea faptelor antisociale, fiindu-le prelucrate prevederile privind organizarea si desfasurarea activitatii de turism în România, controlul activitatii desfasurate pe plaja si sanctionarea faptelor de încalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice. Totodata, lucratorii din cadrul Compartimentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii le-au prezentat politistilor prezenti Proiectul local “Litoral 2008″ si planul local de masuri privind prevenirea si combaterea furturilor din camerele de hotel si din autoturisme.







Jun 21st, 2008 at 08:15:36
dar de oras nu se ocupa nimeni?